Haide sa facem un exercitiu de imaginatie, dilatand si contractand timpul pe care il creem in fiecare secunda,jucandu-ne cu el asemenea lui Einstein sau atator savanti si invatatori pe care umanitatea ni i-a dat.Studiul de mai jos nu se vrea a fi cu un inalt grad de intelectualitate, adresat unui mediu universitar, stiintific sau esoteric. Este doar un rationament, o fata a fiintei mele,franturi din ceea ce consider eu a fi “viata mea”,ganduri venite din eter care ma definesc ca OM, ca negociator, ca viitor diplomat al omenirii, ca purtator al flacarii pacii, armoniei si evolutiei.
Toate vietatile traiesc dupa tipare temporale total diferite de ale noastre, dupa alte intelegeri, alte judecati si valori, alte “credinte”, daca putem numi asa. Miliarde si miliarde de tipare comportamentale, de reflexii temporare, de evolutii spirituale, energetice,fizice sau de o natura mult mai subtila perceptiei umane. Si totul e privit dintr-un singur punct de vedere: UMAN. Cu siguranta ca simtim ca o bacterie, un sarpe sau o pasare traieste dupa alte principii existentiale, principii care, datorita mentalitatii noastre actuale, sunt imposibil de descifrat. Imi imaginez ca sunt o bacterie. Traiesc 15 secunde intr-o zi. Sunt o bacterie ganditoare.Extrapolez acum la intreaga civilizatie.Sa presupunem ca speranta de viata a unui om este de 15 secunde dintr-o zi. 15 secunde echivalente cu circa 80 de ani de existenta in limbajul nostru pamantean, pentru o intelegere mai exacta. E oare important in ce parte a zilei de 24 de ore se naste? Cu siguranta ca da!!! Daca s-ar naste dimineata ,lumina ar avea o anumita influenta asupra lui, iar totul din jur s-ar desfasura dupa anumite legi. Daca s-ar naste la pranz, lumina ar fi intensa, soarele ar avea un impact diferit asupra sa, intensitatea relatiilor cu mediul inconjurator ar creste, o alta stare de spirit, intr-un cuvant. Dar daca s-ar naste noaptea? Ar fi intuneric, cu siguranta, tot ce-i in jur ar rezona la o intensitate mult mai mica decat mijlocul zilei, simturile bazate pe supravieture ar fi mai intense, insecuritatea mai vizibila,fricile mai acute iar luna de pe cer ar fi martorul fidel al existentei noastre.
Sapte miliarde de oameni care isi traiesc cele 15 secunde ale vietii lor in acelasi timp, in acest moment! Poate cineva sa spuna cum a fost acum 4 ore? Poate cineva sa experimenteze toate momentele celor 24 de ore? Poate el sa ghiceasca daca este soare sau luna pe cer, daca este zi sau noapte, intuneric sau lumina? Oare acum ce este? Dimineata? Cine-mi poate demostra ca este dimineata cand eu nu cred nimic, decat ceea ce experimentez, decat ceea ce sunt capabil sa inteleg. Cum ar fi oare ca eu, intorcandu-ma un pic la lumea reala, sa fiu inchis intr-o cutie, si sa fiu privat de cunoasterea momentului, din ciclul de 24 de ore ale unei zile, in care ma aflu, sa ies din timpul ce curge, sa ma deconectez rational de la el. Experimentele sugereaza tulburari masive ale psihicului acelei persoane. Acelasi lucru si cu oamenii care traiesc doar 15 secunde intr-un ciclu de 24 de ore. Pana nu am creat istoria evenimentelor trecute, nu am putut constientiza nimic. Am avut nevoie de coordonate, atat temporale cat si spatiale pentru a putea exista. Acum stim ca traim 15 secunde dintr-un timp mult mai indelungat, acum stim cam cum a fost acum 4-5 minute. Totusi, prea putin ca sa intelegem daca e dimineata, nu? Prea putin ca sa concepem, sau sa intelegem termenul de dimineata, daca noi nu stim cum e noaptea, daca noi nu putem face diferenta logica intre doua fenomene ce nu le putem intalni niciodata in cursul vietii noastre de 15 secunde. La ce bun sa stim, cand noi nu avem decat atat de putin timp la dispozitie pentru a trai, merita sa-l pierdem cu cercetari de genul acesta?
Daca tot ne-am creat lumea 4 -dimesionala, unde timpul are atat de mare importanta, sunt convins ca merita sa stim cat e ceasul pentru a ne face un program coerent atat pentru ziua de azi, cat poate si pentru ziua de maine, sau peste o saptamana.
Exercitiul de imaginatie de mai sus nu este menit decat sa accentueze si mai mult modul micro in care gandim lucrurile. Traim intr-un spatiu deschis, unde timpul are cu totul si cu totul alta dimensiune decat cea pe care ne-o imaginam noi. Daca spatiul e infinit, oare timpul cum este? Dar daca nu este infinit? Timpul traieste oare cicluri cum sunt anii, zilele? Acestea sunt intrebari la care savantii deja au stabilit concluzii solide si de necontestat . Cati dintre noi am avut rabdarea sa le intelegem? Sunt oare doar supozitii? Sunt ele adevarate? Samanta suspiciunii si a neincrederii in semenii nostri ne-au construit sisteme de gandire bazate exclusiv pe supozitii care au devenit adevaruri acceptate dupa perioade indelungate de timp. De ce oare acum 400 de ani 'timpul' era atat de lent, dezvoltarea stiintifica atat de precara, iar acum toata informatia isi schimba valoarea si directia in perioade record? Putem experimenta in cursul unei vieti ceea ce oamenii au experimentat in ultimii 3000 de ani. Da, este poate o lume nebuna,in care fiecare din noi putem avea acces la istorie pentru a face comparatii individuale. Acum 400 de ani, oamenilor li se parea ca totul se deruleaza cu o viteza fantastica, pentru ca si ei faceau greseala de a se raporta la istoria cunoscuta si la ceea ce experimentau zi de zi. S-au asteptat ei oare la ceea ce a urmat? Ne asteptam noi oare acum la ceea ce va veni, cu siguranta ca intr-un ritm mult mai alert daca e sa ne bazam pe evolutia cuantificata a ultimilor 100 de ani? Oare progresul omenirii tine cont de cresterea demografica? Se poate enunta o teorie valabila menita sa coreleze acesti termeni? Iata intrebari menite sa incetoseze si mai mult mintea omului, nicidecum sa-i ofere o cale de urmat spre autocunoastere si intelegerea evenimentelor ce se scurg in jurul lui, intrebari menite doar sa-i deschida si mai multe usi pe care el nu le-ar putea inchide vreodata datorita timpului sau limitat pe pamant.
Stim mai mult decat ieri, si cu siguranta mai putin decat maine, iar cu cat constientizam asta mai profund, cu atat devenim mai frustrati de natura noastra umana, cu atat devenim mai haotici, mai putin focalizati pe esenta, mai usor de pacalit si influentat de afluxul de informatii eronate cu care suntem bombardati la fiecare deschidere de usa. Ne este frica de ceea ce nu stim, iar primul lucru pe care nu-l cunoastem este cum va fi maine, cum va fi peste zece ani, peste o suta de ani, sau o mie. Pentru asta am mers inapoi in timp, am pus coordonate si am costruit diagrame, am inventat statistica, si facem previziuni. Erorile sunt ceea ce ne sperie cel mai tare. Erorile dinamizeaza civilizatia umana. Daca am sti cu siguranta ca in 5 ani ar avea loc un razboi nuclear, ar mai avea el loc vreodata? Nimeni nu vrea sa moara! Nimeni nu vrea sa stie data la care isi va termina cele 15 secunde. Daca am avea puterea sa ne alegem singuri momentul mortii, oare nu am deveni nemuritori? Eroarea este acea parte din noi ce nu intelege inca faptul ca singuri ne alegem cand vom muri, singuri generam suferinta, singuri generam bucuria, singuri stabilim harti de interese strategice, singuri ne distrugem intre noi manati de suspiciune, de frustrare si de opacitatea cu care privim lumea in care traim.
Manati de dorinta puterii, ce-si are la baza nevoia primara de supravietuire, extrapolandu-se in piramida lui Maslow, am creat o lume imbibata in solutia suferintei, raboiului, urii si antagonismelor. Stim ca este defecta, dar nu facem nimic pentru a o schimba, ne e frica sa taiem copacul de la radacina, cu toate ca-l vedem stramb si uscat. Ne e frica de schimbare. Oare copacul taiat de jos va creste frumos? sau va creste si mai stramb? Si asfel, ramanem cantonati in dileme, lumea uscanduse si mai mult.
Problemele importante cu care ne confruntăm azi nu pot fi rezolvate la acelaşi nivel de gândire la care eram atunci când le-am provocat.-Einstein
Am ajuns la stadiul in care stim ca realitatea perceputa la nivel individual nu mai corespunde cu amplitudinea evenimentelor in derulare. Pierdem controlul, stim asta, iar ceea ce este cel mai grav simtim ca inca nu a venit. Constientizam ca nu ne-am construit armele benefice pentru supravietuirea pe termen lung.
Daca pentru 15 secunde totul este atat de relativ, iar sfarsitul civilizatiei este o realitate in viata noastra pe care o amanam, la fel ca si drumul nostru individual, si o 'prezicem' pana cand consideram ca nu exista, intr-o frica a constiintei globale de moarte, ce sa spunem despre cei care se vor naste peste 15 secunde, manati de la spate de fluxul informational si structural al celor ce traiesc in teama? "The individual is handicapped by coming face to face with a conspiracy so monstruos he cannot believe it exists- J. Edgar Hoover"
Ce ar fi daca sistemul de alegeri s-ar schimba datorita intelegerii clare a ceea ce suntem si a momentului in care suntem. Cu alte cuvinte, intorcandu-ne la exercitiul de imaginatie,daca am sti ca este dimineata, ca exista acest ciclu, care se numeste intuneric si lumina, ciclu care dureaza 24 de ore, ca fiecare secunda inseamna ceva, isi are rolul sau subtil in evolutia noastra, rol fundamental in identificarea civilizatiei la nivel macro, care ne-ar schimba perceptia total asupra a tot ce exista in jurul nostru, oare nu am fi mai impacati cu noi isine, oare nu ar disparea suspiciunea, frustrarea, asteptarile si sistemul de perceptie actual? Nu s-ar reinventa oare acceptarea, pacea, intuitia, iluminarea?
O trecere la un alt nivel de constiinta, la un nivel la care doar visam cu ochii deschisi, pe care-l citim in cartile sfinte, si pe care nu-l punem in practica niciodata. De ce? Pentru ca avem asteptari de la altii sa o faca! Pentru ca nu avem asteptari de la noi, pentru ca ne lipsesc intentiile si forta necesara de a fi noi schimbarea pe care o dorim lumii(Gandhi)!
Dar ceea ce este imbucurator pentru generatia celor 15 secunde de traire este faptul ca acum stim ce cautam, stim ca asta este singura cale de supravietuire,este din ce in ce mai acceptata deoarece din ce in ce mai multi oameni isi manifesta intentia de a o folosi ca “arma” impotriva ignorantei, suferintei si haosului generalizat.
Inainte de a taia crengile uscate ale unui copac ce dorim sa dea roade, oare nu-i bine sa privim copacul in ansamblul sau, ca sa ne lamurim daca nu e cu totul uscat? Pentru ca daca e cu totul uscat, nu va da roade niciodata.
Sisteme de valori suprapuse pe sisteme de nonvalori, batalii ale constiintei proprii, bine si rau, lumina si intuneric, rai si iad,americani si terositi,libertarieni si realisti, capitalisti si comunisti, crestini si islamisti,femei si barbati, lumea creata antagonic,dar intr-o dezarmonie totala datorita neintelegerii ei. Unde se vor opri toate? Se vor opri in momentul contemplarii “copacului vietii”. Constiinta imi spune ca acest copac, careia i se taie crengile uscate, are trunchiul la fel de uscat, iar roade nu va da niciodata! Dar radacinile ii sunt fertile, iar un alt vlastar va creste,cu o singura conditie. Copacul trebuie taiat din radacina mai intai. Noi nu vom putea face acest lucru, asa cum nu putem sa ne impotrivim ciclului natural al zilei, nu putem sa marim sau sa micsoram durate de timp,dupa bunul plac, dar timpul poate el insusi sa o faca pentru noi, timpul ne poate modela trairile prin intensitatea si durata lui. Timpul este un mag ce ne arata calea catre lumina.
